Primele informaţii şi imagini oficiale cu Seat Leon ST (break)

Autor: Dan Vache 10 sept. 2013 Știri auto

Seat Leon ST, varianta break a noului hatchback Seat Leon, a fost dezvăluită oficial de către spaniolii de la Seat, înainte de premiera mondială a modelului, care va avea loc la Salonul Auto Frankfurt 2013 în luna septembrie.

Noul Leon ST este primul break din istoria modelului Leon şi este mai lung cu 277 mm decât varianta hatchback cu patru uşi. În acelaşi timp, însă, ampatamentul celor două variante de caroserie (hatchback şi break) este identic, astfel că plusul de lungime a mers exclusiv către partea din spate a maşinii, ceea ce înseamnă că portbagajul noului Seat Leon ST are o capacitate de 587 de litri, spre deosebire de cei 380 de litri ai hatchbackului cu patru uşi.

Volkswagen Golf 7 Variant, vărul noului Leon Break, se laudă, însă, cu un portbagaj de 605 litri, în timp ce rivalul japonez Toyota Auris Touring Sports are un portbagaj de 530 de litri.

Noul Seat Leon ST va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Frankfurt 2013, iar atunci când va fi pus în vânzare, preţurile vor fi cu aproximativ 1.000 de euro mai mari decât ale variantelor hatchback echivalente.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide